by Nature
by Nature

Main menu:


Dana Bucur agribusiness expert

Articole recente

Categorii

Cuvinte cheie

Comentarii recente

CEC Bank inaugureaza Biroul de Fonduri Europene

Via: www.recolta.eu

In intervalul 8-18 iunie, CEC Bank va inaugura Biroul de Fonduri Europene in sucursalele Bancii din judetele Constanta, Suceava, Botosani, Braila, Galati si Tulcea, prin care Banca va acorda indrumare, va promova si va vinde produsele de creditare pentru accesarea de fonduri europene celor care doresc sa apeleze la fondurile europene si au nevoie de cofinantare. In perioada imediat urmatoare, in toate sucursalele CEC Bank din tara se vor deschide astfel de birouri pentru accesare de fonduri europene.

In perioada 1-3 iunie a.c., CEC Bank a lansat Biroul de Fonduri Europene in sucursalele Bancii din judetele Neamt, Bacau si Iasi. Evenimentul s-a desfasurat in prezenta domnului Radu Gratian Ghetea, Presedintele CEC Bank si a doamnei Mirela Iovu, Vicepresedinte si a reunit reprezentanti ai autoritatilor de management si ai organismelor intermediare, oficialitati locale, reprezentanti ai mediului de afaceri, presa locala.

CEC Bank isi intensifica astfel rolul pe piata financiar-bancara din Romania, in ceea ce priveste cofinantarea pentru accesarea de fonduri europene. Avand la baza o vasta experienta in finantarea proiectelor de pre-aderare, Banca vine in intampinarea clientilor sai, oferind consiliere si indrumare prin personal de specialitate atat celor care doresc cofinantarea proiectelor aprobate de autoritatile de management, cat si celor care sunt in curs de a elabora si depune proiecte.

Referindu-se la acest eveniment, domnul Radu Gratian Ghetea, Presedintele CEC Bank, a declarat: “Acordam o atentie deosebita accesarii fondurilor europene si clientilor nostri. In ultimii doi ani, de cand am devenit o banca comerciala, am finantat in special IMM-urile, agricultura si administratiile publice locale, ceea ce a insemnat un salt important in activitatea Bancii. In anul 2009 am fost una din putinele banci la care creditul a crescut cu 15%, desi per total in sistemul bancar s-a inregistrat o scadere de -3,6%. Pentru 2010, unul din obiectivele noastre majore este finantarea agriculturii, pentru care dispunem de expertiza necesara inclusiv pentru finantarea proiectelor sustinute din fonduri europene”.

“Prin lansarea celor 42 de birouri fonduri europene (amplasate in fiecare sucursala judeteana, Sucursala Municipiului Bucuresti si unitatea pilot din Calea Victoriei, Bucuresti) in care isi vor desfasura activitatea nu mai putin de 48 de consilieri fonduri europene, la care se adauga si sase coordonatori din Centrala Bancii, CEC Bank nu asigura numai cofinantarea pentru proiectele cu fonduri europene prin crearea unor produse dedicate, ci si consiliere despre cum poti accesa programele operationale sustinute din instrumente structurale si din fondurile destinate agriculturii. Dupa ce apare ideea de afaceri si se contureaza in minte un proiect, trebuie aleasa si banca care poate cofinanta acest proiect, de aceea ii invitam pe toti partenerii nostri, clienti si potentiali clienti, sa ni se adreseze inainte de depunerea cererii de finantare si de semnarea contractului cu autoritatea de management, adica inca din faza elaborarii proiectului de catre consultantul extern ales, pentru a analiza si dimensiona valoarea proiectului in mod corect si pentru a-l face bancabil. In plus, aceste biroruri vor fi intr-o permanenta legatura cu autoritatile de management si organismele intermediare si reprezentantele lor din teritoriu. Mai sunt de absorbit aproximativ 20 miliarde de euro si este o obligatie de onoare sa va sprijinim sa accesati acesti bani, intrucat beneficiarii finali nu sunteti numai dumneavoastra, cei care derulati proiectul, ci si noi, toti cetatenii Romaniei”, a declarat doamna Mirela Iovu, Vicepresedinte CEC Bank.

CEC Bank a finantat pana in prezent peste 2.250 de proiecte pentru obtinerea de fonduri europene. Experienta si produsele de creditare puse la dispozitie de CEC Bank se adreseaza proiectelor finantabile din fonduri europene, indiferent de programul de finantare accesat de clienti. Flexibilitatea produselor permite accesarea de proiecte finantate atat prin Instrumente Structurale cat si din fonduri destinate agriculturii. Domnul Presedinte Ghetea a mai adaugat ca prin cofinantarile acordate de Banca clientilor sai, s-au absorbit pana la aceasta data granturi in valoare de peste 200 milioane EURO.

Printre domeniile de activitate pe care CEC Bank le-a creditat pana acum in vederea accesarii de instrumente structurale, se numara constructia/modernizarea de ferme agricole, silozuri, achizitionarea echipamentelor din acelasi domeniu, constructia/extinderea de pensiuni turistice, implementarea sistemelor de imbunatatire a managementului calitatii, modernizarea de sere, proiectele pentru sistemele de canalizare, statii de epurare, achizitionarea de echipamente si programe informatice.

Culmea unei tari agricole: România importa de doua ori mai multe alimente decât furnizeaza la export

Via: www.recolta.eu

Din datele publicate recent de Institutul National de Statistica reiese ca în luna aprilie exporturile au scazut fata de martie, atât în raporturile cu UE cât si în cele cu tarile din afara Uniunii. Tara noastra înregistreaza excedent comercial la capitolul materii prime, dar la alte categorii înregistram deficit.

La categoria „Produse agroalimentare, bauturi si tutun”, România a importat dublu fata de cât a exportat. Astfel, în primele 3 luni din 2010, România a importat marfuri în valoare de 4,2 miliarde de lei si a exportat alimente, bauturi si tutun în valoare de numai 2,1 miliarde lei.

Agricola Bacau foloseste, pentru prima data, neuromarketing în studiile de piata

Via: www.recolta.eu

Producatorul de carne de pui Agricola Bacau a realizat, folosind instrumentul ConsumerBrain, un studiu de neuromarketing, disciplina care combina neurostiintele comportamentale si marketingul. Dezvoltat de catre compania Synergon Consulting, ConsumerBrain este un instrument de cercetare de piata care investigheaza modul de functionare a mecanismelor creierului uman si raspunde la intrebarea “de ce”: de ce un consumator alege un produs in detrimentul altuia sau un spot TV sau chiar un ambalaj.

“Comportamentul consumatorului este intr-o continua schimbare, motiv pentru care strategiile trebuie updatate permanent. Decizia de a apela la o cercetare de neuromarketing a venit firesc. Evolutia Agricola Bacau s-a bazat si se bazeaza in continuare pe inovatie: inovatie la nivelul produselor lansate, in paralel cu folosirea celor mai inovative tehnici de cercetare de piata pentru a fi permanent corelati cu noile tendinte”, a declarat Grigore Horoi, presedinte Agricola Bacau.

ConsumerBrain furnizeaza informatii despre ce face consumatorul si cum se comporta in momentul deciziei de cumparare. Printr-o suita de exercitii online, instrumentul culege informatii despre mecanismele creierului ce determina procesul de cumparare si obiceiurile de consum. Datele brute culese in urma parcurgerii exercitiilor online sunt analizate si interpretate cu ajutorul metodelor de cercetare neurostiintifice, ducand astfel la identificarea mecanismelor ce ghideaza tiparele comportamentale ale consumatorilor.

“Consideram ca gradul de obiectivitate ridicat furnizat de acest instrument este unul din argumentele principale care au convins clientul sa foloseasca tehnicile de neuromarketing pentru identificarea preferintelor de consum, raport care nu ar putea fi obtinut cu ajutorul metodelor traditionale de cercetare de piata”, declara Stelian Marian, sirector general Synergon Consulting.

Studiul de neuromarketing, primul comandat de o companie cu activitate pe piata locala, s-a desfasurat in mai 2010.

Furtuna perfecta

Via: www.capital.ro

Toate, dar absolut toate discutiile pe care le aud sunt mereu si mereu despre cei multi care sunt purtati în spate si niciodata despre cei putini care-i poarta.

De 20 de ani încoace, politicienii nostri seamana vânt. Nu e vina lor. Ne place sa credem ca e, si îi gasim mereu tapi ispasitori, dar nu e. E vina noastra. În fond, noi l-am ales pe Ion Iliescu cu 85% în turul întâi în 1990 si apoi din nou cu vreo 65% în 1992. Si tot noi l-am trimis pe Nastase în Parlament uninominal, din turul întâi, cu trei dosare penale. E unul dintre paradoxurile democratiei acela ca ea nu poate produce o clasa politica mai buna decât societatea care o emana. Ca un seismograf sensibil si bine calibrat, clasa noastra politica a vibrat atent la toate obsesiile si idiosincraziile unui electorat placid si needucat si i-a spus mereu ceea ce a vrut sa auda. În ultimii zece ani, fenomenul a luat o amploare aberanta. Am avut o succesiune de guverne care au împartit bani, privilegii, pensii, ajutoare sociale si tot felul de sinecuri în stânga si în dreapta, într-un fel de concurs despre care poate fi mai populist si mai absurd. De la cornurile lui Adrian Nastase la pensiile lui Tariceanu sau la salariile profesorilor ale lui Basescu, sarabanda dezmatului bugetar a evoluat rapid, în etape care faceau mereu ca tura precedenta sa para un joc de copii. Si ori de câte ori cineva a încercat sa se întrebe de unde vom plati toate astea, o opozitie mereu la pânda, cârcotasa, dar complet lipsita de solutii, a asmutit împotriva lor o societate din ce în ce mai dependenta de mila publica si mai dispusa la orice ca ea sa continue. Si ea a continuat.

Acum, a venit vremea decontarii tuturor prostiilor lor si a tuturor lasitatilor noastre. Si ne dam seama, cu mirare dar si cu groaza, ca am semanat vânt vreme de 20 de ani pentru ca acum sa culegem nu doar o furtuna oarecare, ci furtuna perfecta. Pentru ca am creat un monstru social de nestapânit. Avem cam 9 mil. de asistati sociali, 5,8 mil. de pensionari, cam 7 mil. de tarani care nu platesc mai nimic în impozite, dar sunt subventionati masiv de stat, 1,4 mil. de salariati bugetari, din care probabil cam 1/3 taie frunza la câini, si doar putin peste 3 mil. de salariati în sistemul privat. Iar toate, dar absolut toate discutiile pe care le aud sunt mereu si mereu despre cei multi care sunt purtati în spate si niciodata despre cei putini care-i poarta. Am creat o societate în care o majoritate inerta, dar care voteaza, decide sa spolieze în beneficiul propriu o minoritate activa, dar anonima, folosind cel mai pervers mijloc cu putinta, votul democratic însusi. Si, cu toate astea, toate vocile se raliaza într-un glas de partea spoliatorilor. Fireste. Ei sunt multi si voteaza. Si tot ei ies în strada si protesteaza atunci când îsi pierd privilegiile.

Dar cei putini si jefuiti au propriile lor feluri de a protesta. Fenteaza fiscul. Statul român nu a colectat niciodata mai mult de 30%-35% din PIB în taxe. Si nu o va face nici acum, chiar de va mari taxele. La vremea socotelilor, singura noastra speranta, a tuturor, e sa navigam cumva afara din aceasta furtuna perfecta. Si sa învatam sa traim cât ne e plapuma.

Adrian Stanciu, partner, Human Synergistics România

Sursa: http://www.capital.ro/articol/furtuna-perfecta-135263.html

40 de citate despre investitii care sa va “conduca” prin orice piata

Traducere de catre: Ramona Asiminei

Via: http://economictimes.ro/40-de-citate-despre-investitii-care-sa-va-%E2%80%9Cconduca%E2%80%9D-prin-orice-piata/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+economictimesro+%28economictimes.ro+feed%29

1. Cei care au o initiativa nu au bani, iar celor care au bani le lipseste initiativa de a cumpara actiuni cand sunt ierfine. -  Benjamin Graham

2. O afacere care produce doar bani este o afacere slaba. – Henry Ford

3. Experienta m-a invatat cateva lucruri. Primul este acela de a-mi asculta instinctul, indiferent de cat de bine suna ceva pe hartie. Al doilea este ca in general esti mai castigat daca ramai alaturi de ceea ce cunosti, iar al treilea lucru este ca uneori, cele mai bune investitii sunt cele pe care nu le faci. – Donald Trump

4. In definitiv, afacerea principala a poporului american este afacerea. Acesta este profund preocupat sa produca, cumpere, vanda, investeasca si sa prospere in lume. – Calvin Coolidge

5. Investitiile ar trebui sa semene mai mult cu a privi vopseaua cum se usuca sau a privi iarba cum creste. Daca vrei emotii, ia 800 de dolari si du-te in Las Vegas. – Paul Samuelson

6. Daca investesti si te distrezi, probabil ca nu faci niciun ban. Investitiile bune sunt plictisitoare. -  George Soros

7. Cred ca pentru a trai bine cumpatarea este esentiala, iar economisirea este principala caracteristica a unei structuri financiare solide, indiferent ca este vorba de guvern, companii sau afaceri personale. – John D. Rockefeller, Jr.

8. As vrea sa traiesc ca un om sarac cu o multime de bani. – Pablo Picasso

9. Si in final, indiferent de cat de mult avanseaza stiinta, vor fi decizii care vor depinde inevitabil de judecata personala, de arta sau de modul in care “simti” pietele financiare. – Martin Feldstein

10. Cu cat pietele financiare vor continua sa se dezvolte, comportamentul preturilor activelor va juca un rol important in mersul inainte al formularii politicii monetare. Poate chiar un rol mai important decat in trecut. – Timothy Geithner

11. Sa stai pe un platou de filmare este ca o lunga criza financiara. – John Cusack

12. Prima regula: Niciodata sa nu pierzi bani. Regula numarul 2: Niciodata sa nu uiti de Regula numarul 1. – Warren Buffett

13. Columb nu a cautat o noua ruta spre India ca raspuns la o directiva majoritara – Milton Friedman

14. Pietele pot ramane irationale mai mult timp decat poti tu ramane solvabil. – John Maynard Keynes

15. Octombrie. Aceasta este une dintre lunile in care este foarte periculos sa speculezi pe actiuni. Celelalte sunt: iulie, ianuarie, septembrie, aprilie, noiembrie, mai, martie, iunie, decembrie, august si februarie. – Mark Twain

16. Cele mai periculoase cinci cuvinte pe care le poti folosi atunci cand investesti sunt: De data asta este diferit – John Templeton

17. Daca iti este greu sa iti imaginezi o scadere de 20% a actiunilor, atunci nu ar trebui sa investesti in actiuni. – John Bogle

18. Sa dai vina pe speculatori atunci cand vine vorba de criza financiara este un obicei care dateaza inca de pe vremea vechilor greci. Aproape intotdeauna este raspunsul gresit. – Larry Summers

19. Derivatele sunt arme financiare de distrugere in masa. – Warren Buffett

20. Am folosit instrumentele financiare derivate de multi, multi ani. Nu cred ca derivatele sunt rele, in sine. Cred ca sunt periculoase.… Deci folosim zilnic multe lucruri periculoase, dar de obicei suntem atenti la modul in care le folosim. Noi le spunem masinilor cat de repede pot merge. – Warren Buffett

21. Daca as fi urmat numai sfaturile CNBC as fi avut un milion de dolari azi. Dar as fi inceput cu 100 milioane de dolari. – Jon Stewart.

22. Crezi ca banii sunt radacina tuturor relelor? Te-ai intrebat vreodata care este radacina tuturor banilor? – Ayn Rand

23. Nu-ti pune increderea in bani, dar pune-ti banii acolo unde ai incredere. – Oliver Wendell Holmes

24. Cand eram tanar credeam ca banii sunt cel mai important lucru in viata. Acum cand sunt batran stiu ca banii sunt cel mai important lucru – Oscar Wilde

25. Banii sunt mai buni decat saracia, fie si doar din motive financiare. – Woody Allen

26. Daca am pune toti economistii unul langa altul nu ar ajunge niciodata la o conluzie – George Bernard Shaw

27. Cand un investitor se concentreaza pe plasamente pe termen scurt, acesta observa doar variabilitatea portofoliului, nu si randamentele -  pe scurt, fiind pacalit de hazard. – Nassim Nicholas Taleb

28. Orice persoana are inteligenta necesara pentru a face bani din actiuni. Nu toata lumea insa are rezistenta necesara. Daca esti predispus sa vinzi tot in panica, trebui sa eviti atat actiunile, cat si fondurile mutuale. – Peter Lynch

29. Multi investitori vor sa faca azi ceea ce ar fi trebuit sa faca ieri. – Larry Summers

30. Banii sunt o realitate. Profitul este o optiune. – Alfred Rappaport

31. Banii sunt ca gunoiul. Trebuie sa sa fie imprastiati sau incep sa miroasa. – J. Paul Getty

32. Nu imi plac banii, dar imi linistesc nervii. – Joe Louis

33. Bugetul: O confirmare matematica a suspiciunilor dumneavoastra – A.A. Latimer

34. Miscarile de pret incep sa reflecte noi evolutii, inainte ca general recunoscut ca acestea au avut loc. – Arthur Zeikel

35. Un colaps al preturilor actiunilor americane va cauza frica pe Wall Street. Dar ce efect ar avea asupra economiei in ansamblu? Daca Wall Street se prabuseste, inseamna ca si Main Street va urma? Nu neaparat. – Ben Bernanke

36. Probabil ar trebui sa va avertizez ca daca este foarte clar ceea ce spun probabil ca m-ati inteles gresit. – Alan Greenspan

37. Statele Unite in special si Occidentul in general ar trebui sa se simta jenate dupa cate sfaturi au dat Lumii a Treia. – Paul Krugman

38. Asa cum un om de afaceri prudent evita sa isi investeasca toti banii intr-un singur loc, tot asa intelepciunea ar trebui probabil sa ne aminteasca sa nu anticipam toata fericirea noastra intr-un singur trimestru. – Sigmund Freud

39. Oamenilor nu le place ideea de a gandi pe termen lung. Multi cauta disperati solutii pe termen scurt pentru ca au probleme cu banii care trebuie rezolvate azi. – Robert Kiyosaki

40. Linistea financiara nu inseamna achizitionarea diverselor lucruri. Inseamna sa inveti sa traiesti cu mai putin decat produci, ca sa poti sa dai bani inapoi si sa mai ramai cu alti bani pe care sa ii investeti. Nu poti castiga pana nu faci asta. – Dave Ramsey

Sursa: Investinganswers.com

Copyright © 2009-2011 Dana Bucur